În era tehnologiei am cam pierdut contactul cu noi înșine/însene. Suntem pe „repede înainte”, conectați la lumea înconjurătoare, de cele mai multe ori, virtuală și ea, puterea rețelelor de socializare fiind nebănuită. Din păcate nici școala nu ne învață introspecție ca sursă de calibrare… Dimpotrivă, de mici, suntem învățați să fim foarte receptivi la nevoile anturajului nostru-părinți, bunici, educatori, „premierea” cu afecțiune sau cea materială a îndeplinirii cerințelor lor, implementând-ne cele mai puternice programe mentale și emoționale din întreaga noastră existență.   Ceea ce ne place nouă, lucrurile sau experiențele după care inima noastră tânjește vom afla mult mai târziu și din păcate unii dintre noi nu vor afla niciodată sau vor afla plătind un preț nemeritat de mare-pierderea afecțiunii, a atenției unor persoane importante din viața lor.    Dar ce experiență înălțătoare și importantă este aceea de a fi centrat pe propria cunoaștere de sine! Este, după părerea mea, singura cale adevărată spre evoluția personală. A fi pe drumul tău este lucrul pe care și Creatorul și-l dorește pentru fiecare dintre copiii lui. Nu înseamnă egoism autocunoașterea, nu înseamnă că îmi iubesc mai puțin semenii dacă eu fac propriile mele alegeri și nu pe cele ale mamei, tatălui sau ale iubitului/iubitei. Sunt centrat/ă pe propria mea cale, putând să manifest în același timp iubire, empatie, acceptare și înțelegere față de ceilalți, dar nu mă abat de la calea mea cu toată rezistență, presiunea și uneori chiar șantajul emoțional pe care ceilalți îl pot exercita asupra mea.   Fiecare ocoliș, fiecare amânare mă scoate de pe axa dreaptă a drumului și înseamnă timp și energie consumate în implicarea în proiecte care nu mă reprezintă. Cel mai important proiect sunt eu însumi/însămi, devenirea și realizarea mea ca om, ca suflet. Nu renunță niciodată la acest proiect, nu renunța.