Oamenii sunt precum arborii, toți deținem o lumină interioară specială, venită direct de la Divinitate. Doar că noi, oamenii, o gestionăm din păcate diferit, comparativ cu arborii. Copacii, pe măsură ce cresc, îndreptându-și fruntea înspre lumină, înmagazinează din ce în ce mai multă lumină. Și nu vorbesc doar de minunatul proces al fotosintezei, o minune a naturii… Nu, vorbesc de particulele de energie înmagazinate în trunchiul lor, an după an, vizibile pe secțiunea trunchiului în inelele concentrice – ele indică nu doar vârstă copacului, cât și puterea lui energetică, capacitatea lui de a împrăștia lumina, prin ardere. Noi, oamenii, ne naștem cu toții cu scânteia luminii divine în noi, indiferent unde ne naștem, geografic, demografic, social, intelectual și emoțional. O parte din noi, în lungul proces numit viață, uită de înzestrarea primită și lumina noastră interioară abia pâlpâie, sau chiar se stinge… Foarte trist! Prinși în capcanele materiale ale vieții uităm de capacitățile noastre interioare, predându-ne puterea în mâinile altora. Totuși, o parte, parcă sensibil mai mare în ultimii ani, ori nu și-au uitat Luminița în adâncul lor ascunsă, ori și – au reamintit de Dumnezeul zidit în ei încă de la naștere, reconectându-se cu el. Acești oameni răspândesc lumină în jurul lor, uneori poate mai discretă, mai blândă, alteori vâlvătaie aprigă. Ei sunt oamenii ce pot salva prezentul și schimba în bine viitorul. Să ținem aprinsă lumina din noi! Ea nu se stinge nici în mijlocul celei mai aprige furtuni decât dacă uităm cine suntem!